Aproape a trecut un an de la mareata mea vacanta prin Thasos, ba am mai si vizitat alte locuri, si cu toate astea decizia noastra a fost sa ne intoarcem pe taram grecesc pe nume - Skala Marion.
A fost un timp foarte fain datorat in mare parte peisajului, mancarii foarte gustoase si destul de ieftine, drumului acceptabil de scurt (pentru o familie cu 2 copii), cazarii (am obtinut un pret avantajos), precum si romanilor intalniti pe insula. Da, eu chiar ma consider o norocoasa caci am intalnit niste familii de romani foarte faine, cu multi copii educati frumos si care au format o echipa tare haioasa cu copiii mei.
Dar peisajul m-a cucerit iremediabil:
Primele zile le-am petrecut lancezind pe sezlonguri si facand cunostinta cu cele mai lipicioase pisici din lume...in special pisicul asta:
Haladuia pe strada la ora la care noi ne indreptam infometati catre taverne si, din senin, a inceput sa miorlaie la baiatul meu care s-a topit si a inceput sa-l mangaie, sa-l ia in brate si sa se alinte reciproc. Pana atunci nu mai intalnisem pisici asa de sociabile si dragastoase, asa ca baiatul meu nu a trebuit sa se roage prea mult de mine ca ma hotarasc sa-l luam la taverna si apoi acasa. Da, stiu, cam iresponsabil gandul, dar si eu o doream in familia noastra.
Cu tristete in gand anunt ca un vecin a vazut ca am luat-o in brate si ne-a atentionat ca pisica are stapan. Am asteptat vecinul sa coboare si sa ia pisica, si ne-am luat ramas bun de la botul gri de dragoste felina. Ce e mai trist e ca 3 zile mai tarziu l-am gasit umbland pe strazi ca si cum nu ar fi avut vreodata stapan. Trist!
Supararea copiilor ca nu vom avea pisica a trecut repede atunci cand si-au intalnit prietenii si aventura descoperirii comorilor imaginare a inceput:
Eh, si dupa lancezeala initiala am inceput sa colindam din statiune in statiune, chipurile sa nu murim prosti...
Iar aici, mai jos, veti vedea o mostra de poze cu efecte aplicate de colega mea draga - mda, eu is tufa de Venetia la asemenea tehnicalitati!!!
See ya!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu