Ce tumult, ce emotii, ce fierbinteala ne-a invalut pe toti (ma refer la familia B.) in febra nuntii A. - de parca aceasta urma sa nasca un elefant, nu alta. Dar acum, pe bune, nunta a fost organizata in cateva luni - surprizaaa! deci se justifica tumultul, se marita A. - praslea familiei, deci e normal sa fim emotionati, si apoi, era vara - iulie, asa ca am simtit din plin fierbinteala lunii si ne-am conformat cu totii rigorii climatice - am transpirat cu gratie.
Pregatirile pentru nunta au fost extrem de lejere, din punctul meu de vedere, caci nu aveam decat sa-mi scurtez fusta de la rochia de mireasa, desi A. mi-a acordat dispensa de a veni la nunta ei imbracata, fie si pe jumatate, in alb - cu o cincime de gura. Pentru a balansa albul fustei, trebuia neaparat sa invoc doliul - asa ca, mi-am luat un corset foarte fain de la Guy Laroche.
Pantofii reprezinta cea mai mare teapa ever in istoria mea de comanda online. I-am comandat de pe un site - nu il mai stiu - cu gandul ca voi cumpara Jimmy Choo original la pret super redus. Mda, pantofii au venit direct din colectia Jimmy Ciu-Ciu, niste fake-uri ordinare, care nu numai ca aratau jalnic fata de ceea ce am comandat, dar bate la fund celebra metoda de tortura - picatura chinezeasca. No, astia nici macar la inceput nu-ti dau impresia ca sunt suportabili, caci de la primele secunde te ingenuncheaza si te fac sa te rogi cu ardoare dupa niste slapi, ceva de genul...
Eu am fost si mai "norocoasa", ca nu mi-a ajuns propria-mi greutate (care si asa depasea standardele) pe care trebuia sa mi-o indes in acei pantofi, ci o mai tineam si pe Sara in brate (doar 12 kg in plus)... sincer, aveam momente cand imi venea sa o zvarl cat colo, numai sa am ragaz sa respir si eu cate o clipa, doua, nimic pretentios!
Pana sa ajung si eu la nunta, am facut urmatoarele: un mini accident - i-am inchis, din mers, portiera unuia care s-a gandit ca ar fi misto sa stea cu portierele deschise intr-o intersectie (era parcat pe contrastens, hey! e Bucuresti, deci e permis), si apoi...m-am dus cu Nadi la machiaj si coafat, cu intarziere de vreo 2 ore. La machiaj am obtinut lejer cam zece straturi de fond de ten, contur, pudra x, y, z - puteam sa trec prin iarna fara a mai suferi de sindromul lui Rudolph (recunosc, mi se inroseste nasul de la frig), asa de bine ma tencuise fata aceea. Dar mi-a placut, caci eu sunt genul care nu se machiaza cu saptamanile, dar si cand isi pune machiaj pe fata...apai, compensez pentru tot anul. Coafura, in schimb, a fost un dezastru - aratam de parca aveam pe cap o tarta cu mere..., si mai era si o coafura foarte in voga pe care si-o facea orice adolescenta singurica pe acasa, cu minim de efort.
Nadi, in schimb, in privinta look-ului, si-a dezvelit latura rock-punk-chick-kick-electric - de fapt, ca sa fiu sincera, nu prea stiu sa o incadrez. Tot ce stiu e ca, atunci cand a trebuit sa dam ochii cu mama, mi-a fost putin frica de reactia ei (deja imi imaginam ca o sa ne spele pe ochi)...dar am scapat lejer - doar i s-a ridicat mamei parul in cap si pana la biserica si-a revenit complet.
Fiind in intarziere, intr-o fuga m-am imbracat, am imbracat copii, am retusat sot, m-am hlizit cu Nadi din diverse motive si ... am incaltat terorile de pantofi. Dupa cinci secunde m-am aruncat in masina, in dispret total fata de haine si tot aranjamentul, important era sa nu mai sufar si ca nu cumva sa ma fi urcat deja pe copii. Nu, erau safe!
La biserica, pentru a salva aparentele si pentru a aparea cat mai onorabil in poze, mi-am pastrat pantofii si am incercat sa rad - era de fapt un ras isteric ca nu mai suportam pacostele alea. Bine ca a aparut A. cu fata ei de mimoza ca sa am de ce sa rad cu adevarat:)))
Noi suntem alea din colt dreapta. Bine ca era Sara desculta (cantarea mai putin)...!
Pasiunea din ochii mei e inselatoare, de fapt vanam un scaun sa ma asez...
Pe care l-am si obtinut gratie rugilor mele intense si urletelor Sarei caci...ea trebuia sa manance si sa doarma:). Am alaptat-o in biserica :).
Mission accomplished!
Acestia sunt pantofii criminali care nu numai ca m-au inchenungheat la propriu, dar mi-au suprimat si instinctul matern caci m-am lasat cu aproximativ toata greutatea pe bietul meu copil...
Aici se vede mai bine cum ii cedau genunchii si usor, usor, aveam sa-l fac una cu pamantul. Ma simt ca Greuceanu cand il baga in pamant pe zmeu - mai intai pana la genunchi, apoi pana la subsori, pana la gat...:)
Fara sa imi planific o adaptare a outfitului meu, mi-am cotrobait in portbagaj si am scos cea mai mizerabila pereche de adidasi ever. Nu mai aveam ce aparente sa salvez - toti mi-au observat stilul de worm-walk. Orice era mai bine ...asa ca am trecut la dans:)
Apoi a fost ziua mea...nu, inca nu mancasem toate felurile de mancare, dar cred ca am fost filmata cu o camera care ingrasa 10 kg!
Pantofii reprezinta cea mai mare teapa ever in istoria mea de comanda online. I-am comandat de pe un site - nu il mai stiu - cu gandul ca voi cumpara Jimmy Choo original la pret super redus. Mda, pantofii au venit direct din colectia Jimmy Ciu-Ciu, niste fake-uri ordinare, care nu numai ca aratau jalnic fata de ceea ce am comandat, dar bate la fund celebra metoda de tortura - picatura chinezeasca. No, astia nici macar la inceput nu-ti dau impresia ca sunt suportabili, caci de la primele secunde te ingenuncheaza si te fac sa te rogi cu ardoare dupa niste slapi, ceva de genul...
Eu am fost si mai "norocoasa", ca nu mi-a ajuns propria-mi greutate (care si asa depasea standardele) pe care trebuia sa mi-o indes in acei pantofi, ci o mai tineam si pe Sara in brate (doar 12 kg in plus)... sincer, aveam momente cand imi venea sa o zvarl cat colo, numai sa am ragaz sa respir si eu cate o clipa, doua, nimic pretentios!
Pana sa ajung si eu la nunta, am facut urmatoarele: un mini accident - i-am inchis, din mers, portiera unuia care s-a gandit ca ar fi misto sa stea cu portierele deschise intr-o intersectie (era parcat pe contrastens, hey! e Bucuresti, deci e permis), si apoi...m-am dus cu Nadi la machiaj si coafat, cu intarziere de vreo 2 ore. La machiaj am obtinut lejer cam zece straturi de fond de ten, contur, pudra x, y, z - puteam sa trec prin iarna fara a mai suferi de sindromul lui Rudolph (recunosc, mi se inroseste nasul de la frig), asa de bine ma tencuise fata aceea. Dar mi-a placut, caci eu sunt genul care nu se machiaza cu saptamanile, dar si cand isi pune machiaj pe fata...apai, compensez pentru tot anul. Coafura, in schimb, a fost un dezastru - aratam de parca aveam pe cap o tarta cu mere..., si mai era si o coafura foarte in voga pe care si-o facea orice adolescenta singurica pe acasa, cu minim de efort.
Nadi, in schimb, in privinta look-ului, si-a dezvelit latura rock-punk-chick-kick-electric - de fapt, ca sa fiu sincera, nu prea stiu sa o incadrez. Tot ce stiu e ca, atunci cand a trebuit sa dam ochii cu mama, mi-a fost putin frica de reactia ei (deja imi imaginam ca o sa ne spele pe ochi)...dar am scapat lejer - doar i s-a ridicat mamei parul in cap si pana la biserica si-a revenit complet.
Fiind in intarziere, intr-o fuga m-am imbracat, am imbracat copii, am retusat sot, m-am hlizit cu Nadi din diverse motive si ... am incaltat terorile de pantofi. Dupa cinci secunde m-am aruncat in masina, in dispret total fata de haine si tot aranjamentul, important era sa nu mai sufar si ca nu cumva sa ma fi urcat deja pe copii. Nu, erau safe!
La biserica, pentru a salva aparentele si pentru a aparea cat mai onorabil in poze, mi-am pastrat pantofii si am incercat sa rad - era de fapt un ras isteric ca nu mai suportam pacostele alea. Bine ca a aparut A. cu fata ei de mimoza ca sa am de ce sa rad cu adevarat:)))
Noi suntem alea din colt dreapta. Bine ca era Sara desculta (cantarea mai putin)...!
Pasiunea din ochii mei e inselatoare, de fapt vanam un scaun sa ma asez...
Pe care l-am si obtinut gratie rugilor mele intense si urletelor Sarei caci...ea trebuia sa manance si sa doarma:). Am alaptat-o in biserica :).
Mission accomplished!
Acestia sunt pantofii criminali care nu numai ca m-au inchenungheat la propriu, dar mi-au suprimat si instinctul matern caci m-am lasat cu aproximativ toata greutatea pe bietul meu copil...
Aici se vede mai bine cum ii cedau genunchii si usor, usor, aveam sa-l fac una cu pamantul. Ma simt ca Greuceanu cand il baga in pamant pe zmeu - mai intai pana la genunchi, apoi pana la subsori, pana la gat...:)
Cand am simtit ca sfarsitul e aproape in pantofii aia, m-am dus la miri sa imortalizam frumusete de moment: era ziua lui tata, A. nu mai respira normal de o ora (si privea de parca isi pusese matraguna-n ochi), Alin era maxim de fericit, iar eu...ma sprijineam de Alin si nu imi venea sa plec de acolo de frica sa nu ma dezechilibrez si sa dispar in boschetii din spate.
Fara sa imi planific o adaptare a outfitului meu, mi-am cotrobait in portbagaj si am scos cea mai mizerabila pereche de adidasi ever. Nu mai aveam ce aparente sa salvez - toti mi-au observat stilul de worm-walk. Orice era mai bine ...asa ca am trecut la dans:)
Apoi a fost ziua mea...nu, inca nu mancasem toate felurile de mancare, dar cred ca am fost filmata cu o camera care ingrasa 10 kg!
Hai ca arati senzational, cu pantofii tai cu tot! Am ras de am picat de pe scaun! :)
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereMai, daca am reusit sa te fac sa razi, apai frumusete de amintire am incropit eu aici:) p.s. Aia nu pot fi numiti pantofi - o sa vizitez ceva castele cu camere de tortura poate asa le identific stramosii!:))
RăspundețiȘtergere