Acum cand scriu, deja am terminat placinta aia cu mere si ma gandesc sa-mi fac alta in urmatoarele 3 ore (e un termen decent avand in vedere ce razboi e in casa mea cu 3 copii - A. a fost descalificat de mult si incris la grupa mica). Dar mania depanatului nu ma slabeste, si usor, usor, cu ajutorul pozelor imi revin in minte senzatiile experimentate in Valencia, orasul meu de suflet.
Desi eram foarte bine instalati in Castellon, ni s-a spus ca ar fi o mare pierdere sa nu vizitam si Valencia, cu atat mai mult cu cat calatoria cu trenul era si ieftina si rapida. Zis si facut!
Mi-am luat logodnicul de brat, si am plecat singuri (v-am spus ca suntem maestrii in torturarea limbii spaniole, deci nu aveam nevoie de insotitor:))) sa descoperim o bijuterie de oras. Imediat ce am pus piciorul in Valencia am fost fost vrajita de arhitectura deosebita a garii, de curatenia de acolo, si de disponibilitatea celor de la ghisee de a ne ajuta sa bifam cele mai frumoase locuri din Valencia. Sincera sa fiu, mi-a placut disponibilitatea, ca altfel oricum nu intelegeam nimic din recomandarile lor, intrucat strecuratul limbii printre dinti atunci cand il foloseau pe "S", imi distrageau atentia, si ma pomeneam ca ma uitam la ei ca boul la poarta noua.
Ei, si cand am iesit din gara, am dat de piata de peste si am fugit in sens opus..., nu de alta dar n-aveam voie sa mananc decat niste sandwich-uri fade cu paine si branza nesarata. In fuga mea, am dat peste un bloc de locuinte care avea aceasta intrare...la cealalta intrare (in spatele meu) era un portar in livrea :)). Nu cred ca i-a convenit ca m-am pozat in holul lui, ca a incercat sa spuna ceva, dar eu eram deja iesita pe usa in stitul: "sunt o zana, sunt o pasarica".
Singura-n zi, pe scarile unei biserici care avea niste porti superbe. Copilul stazii in varianta fashion!
Putin mai incolo de poarta principala, ma astepta acesta usa sa o dezmierd si sa o imortalizez in poza...era o vedeta cazuta in uitare. Las' ca am consolat-o eu:)
Cum e sa traiesti in aceste blocuri? Chiar nu-mi venea sa cred cata pace si serenitate plutea in atmosfera, si cum zidurile parca ne chemau sa ne spuna povesti ale celor ce au batut pas cu pas caldaramul tacut. In balconul din stanga, ala vechi si ponosit, m-as fi strecurat si as fi stat muta si recunoscatoare ca am avut privilegiul sa fiu acolo. Dar n-am fost...!
Pictura pe pereti! Cred ca aici il certam pe A. ca nu facea suficiente poze...in tacerea mormantala nu se auzea ticaitul aparatului, asa ca am banuit ca nu e constient de frumusetea locurilor, iar eu, finuta de felul meu, l-am impulsionat!
Si apoi, a venit el, un nene mega dragalas, dornic sa ma ajute. Credea ca eu caut ceva, pe cineva...ar fi trebuit sa-i cer sa ma duca la el acasa :))
In acelasi loc minunat se afla si aceasta usa magnifica...cum e sa-ti agati ciorapul in aceasta usa cand te grabesti sa ajungi la job? Sunt sigura ca minunat...orice tine de acel loc trebuie sa fie minunat. Plus ca daca mai ai si copii in brate (ca sa te duci in parc, gradi, doctor), plus iesiri la cumparaturi, deschiderea acestei usi reprezinta echivalentul a trei ore de fitness. V-am spus eu ca e minunat!
Nu stiu in ce piata eram aici, dar stiu ca vis-a-vis de acest felinar era magazinul Hermes, si atunci cand am incercat sa ma pozez cu vitrina, a iesit agentul de paza...nu stiu ce credea, ca pot sa fur prin blitz sau prin simpla mea prezenta. Cert este ca am inteles limbajul non verbal, asa ca m-am mutat la vesnicele felinare:)
In aceeasi locatie trona aceasta fantana arteziana care a fost super draguta cu mine si nu mi-a imprumutat decat 1 kil de apa. Am stat eu ca o diva cu haina-n apa...ca-n Dolce vita? N-am stat, dar am plecat aproximativ la fel de murata de Anita Eckberg:))
Meditand la cele spirituale si ignorand ca in curand aveam sa fac dara in urma mea!
Pe cand eram uscata la fund!
Dupa ce am lepadat paltonul...imi facea imposibila inaintarea!
Dar tot eram fericita:)
Dupa ce i-am ascultat chemarea - i-am transmis duios: Du-te ma d-aci, nu vezi ce eu is casta? N-am eu treba cu treburi lumesti, stau sa citesc!
Intr-un final, am cedat insistentelor si m-a dus cu el la castel - aia e o poarta veche de cateva sute de ani, nu puteam sa o ratez!
Mare prostie am facut ca m-am lasat sedusa...am sfarsit in lanturi!:)))
Dupa plimbarea minunata in Valencia, am fost in Benicassim unde am cunoscut eliberarea si impacarea cu sine:
Spania, asteapta-ma..voi veni la tine, cat de curand!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu