Știu ca, în mod normal, titlul ar fi trebuit să fie - poveste cu tâlc, însă, intrucat la momentul la care scriu acest post, încă mai încerc sa-mi descurc minunatii calti pe care mi i-am facut cu ocazia incercarii esuate de a-mi face un bee hive a la Alina Ceusan, nu pot decat sa-i includ si pe ei in aceasta postare. De trei zile tot mai descopar cate un câlț, cand mi-e lumea mai draga!
Ce vreau sa povestesc?...ei bine, o intamplare de acum 15 ani, cand eram in ultimul an de liceu, A. era in clasa a 8-a, iar Nadi, face din nou greseala fatala de a ne chema la ea. Nu stiu, cred ca se plictisea groaznic cu viata ei linisita de avea nevoie de boost-uri de adrenalina din cand in cand.
Asa se face ca de ziua ei se hotareste sa ne invite la Bucuresti pe noi, surorile ei, pe fratele nostru cu sotia, si pe buna ei prietena din Galati. Am pornit la drum fara niciun cadou, motiv pentru care, fratele meu, impulsionat vesnic de proaspata-i sotie sa mai fie si el romantic, a oprit la un moment dat in camp, si a rupt o floarea-soarelui...era suficient, ba cam ne si chinuiseram putin sa o rupem (avea o tija mai grasa:)))
Satisfacuti foc de cadoul luat, home made, original (dar nu mai erau decat cateva zeci de hectare de floarea soarelui de jur imprejurul Bucurestiului), avandgardist - abia prin 2010 a aparut moda cu buchetele de floarea soarelui, ne-am continuat drumul.
Ajunsi in Bucuresti si dezumfland-o pe Nadi cu originalitatea noastra, M., fratele, a hotarat sa mai indulceasca amarul, asa ca, a doua zi dimineata a luat-o pe Nadi la cumparaturi si i-a cumparat o lingurita (cu coada lunga, de cafea):))) Eu si A., care fusesem lasate acasa, am fost total impresionate de darnicia lui...dar acum, pe bune, ce sa mai comentam si noi care nu ii cumparaseram nimic?!? In schimb aveam sa-i pregatim o portie de ras!
In seara in care a inteles sa se sarbatoreasca, din nou am fost lasate acasa, iar ei, cei mari, au plecat in oras sa se distreze, fapt care ne-a intristat momentan, pana am inteles ce comoara ni s-a lasat pe maini - Garderoba lui Nadi.
Ei, si sa ne vezi pe noi, nu numai ca i-am imbracat la rand toate hainele, dar pe cele mai mistooo (sacouri, rochii office, costume, fuste), le si bagam la noi in genti. Atat o intrebam pe A. - "Imi sta bine? O luam?" Daca raspunsul era da, drumul era pecetluit in cele mai multe cazuri catre bagajul nostru, caci se intampla sa mai dea buzna constiinta in creierul nostru de copii si sa zicem, "hai sa-i lasam asta ei, sa aibe cu ce sa se imbrace la munca, si asa pe mine parca ma imbatraneste":))))).
Dupa ce a trecut taifunul "Eu si A." pe acolo, trebuie sa recunosc ca eram foarte mandra de achizitii, mai ales ca i-am si facut curat sora-mii in dulap (cred ca in viata ei nu a avut dulapul atat de aerisit, ca sa nu zic gol!). Foarte satisfacute de distractia noastra, de faptul ca nu am fost prinse in timpul operatiunii de "furt", precum si de gandul ca a doua zi de dimineata urma sa ne punem la drum cu atatea haine, iar Nadi nu avea ce sa ne faca. Am adormit bustean cu bagajele facute la capul patului.
A doua zi dimineata, Nadi, chiauna de somn, insa trezita de faptul ca trebuia sa-si ia la revedere, fara sa vrea, a observat un lucru tare ciudat. Daca atunci cand am venit, bagajul nostru era extrem de usor, acum abia ne caram gentile pana la usa, iar Nadi, avand o legatura supraomeneasca cu hainele ei, a simtit ca ceva nu este in regula, asa ca...
"Auziti, i-a veniti voi cu gentile aici. Ce aveti in ele?" Eu si cu A. eram colorate la fata de indignare ca Nadi avea tupeul sa ne controleze in genti, dar si nedumerite, gen "cum pisici a reusit Nadi sa-si dea seama ca noi i-am luat hainele?" Dupa un schimb de priviri ce sugerau "suntem moarte", am adus in ritmul melcului gentile la control...Ce i-a fost dat sa vada a adus-o in pragul dementei, ca la un moment dat nu mai stia cum sa reactioneze: sa tipe, sa rada, sa ne injure...a trecut prin toate starile...Tin minte ca ne-a intrebat intr-un final, cand am ajuns cu bagajele la greutatea initiala: "Cum ati gandit voi ca puteti sa plecati cu toate astea la voi? Eu cu ce ma imbracam la birou?" Nu stiu daca am mai avut curaj sa ii spunem ceva, ca nu cumva sa starnim iar torentul de stari, dar stiu ce am gandit atunci: "Las' ca iti cumparai tu altele, nu te plang."
Tot procesul selectarii hainelor ne-a intarziat cu jumatate de ora plecarea, cu o palma dupa cap din partea lui M., si, pentru multi ani, un control obligatoriu al bagajelor inainte de a pleca din Bucuresti.
Si acum obisnuiesc sa ii iau hainele Nadiei, dar o sun si ii cer permisiunea...mi-am invatat lectia! Iubesc sa port haine purtate de Nadi, de A. al meu (da, port haine barbatesti), de-ale mamei din tinerete, din SH, motiv pentru care daca e sa postez ceva haine din perioada prezenta, vor fi cu siguranta SH, asa cum se intampla cu tinuta de mai jos:
port - pantaloni cu talie inalta - SH, pulover lung - with a touch of wool - SH, pe dedesubt - pulover din casmir 100% - SH, esarfa - SH, din matase, cizmele - nu conteaza!
Pozele sunt facut de baiatul meu, R. (am facut schimb de roluri - eu m-am jucat in parc, iar el m-a pozat)!
Da, inca mai aveam calti in pozele astea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu